Prefectura Brașov declanșează „Acțiunea MOV”
Publicat de radiomures, 4 aprilie 2014, 09:12
Se vor verifica modul cum se desfăşoară activitatea de comerţ premergătoare Sărbătorilor Pascale şi calitatea alimentelor.
Ca în fiecare an, înaintea Sărbătorilor Pascale, se va desfășura în întreg județul Brașov, o amplă campanie de verificare a calității alimentelor și a modului în care acestea sunt comercializate.
Subprefectul Mihai Mohaci, despre „Acţiunea MOV” (miel, ouă, vin).
„Este vorba de acţiunea denumită MOV (miel, ouă, vin), iar instituţiile statului vor verifica în primul rând calitatea alimentelor, modul cum se desfăşoară activitatea de comerţ, tocmai pentru ca cetăţenii să aibă siguranţa cumpărării produselor din spaţii autorizate. Îi sfătuim pe cetăţeni să nu facă cumpărături, doar pentru că sunt puţin mai ieftine, din locuri neautorizate, de la marginea străzii sau a localităţilor, pentru a evita o serie de lucruri mai puţin plăcute”.
În perioada 10 – 20 aprilie, reprezentanţii ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Garda Financiară, ISU, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Jandarmeria vor face controale cu diverse tematici, spune prefectul Brașovului, Romer Ambrus.
De asemenea, vor fi intensificate acţiunile specifice pentru menţinerea ordinii publice în zona lăcaşurilor de cult, a parcurilor şi a zonelor de agrement, în mijloacele de transport în comun sau în zonele în care au loc manifestări culturale.
Vali Blajovan