Prefectura Braşov recrutează preşedinţi pentru secţiile de votare
Publicat de radiomures, 5 octombrie 2012, 00:00
De la începutul lunii, instituţia Prefectului Judeţului Braşov a început înregistrarea cererilor de înscriere pentru funcţia de preşedinte sau locţiitor al secţiilor de votare din municipiul Braşov, ce urmează a fi constituite pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 9 decembrie.
În celelalte localităţi din judeţ cererile vor fi depuse la primării. Într-un comunicat al Prefecturii se arată că nu pot depune cereri de înscriere persoanele înscrise într-un partid politic, sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, persoanele cu antecedente penale, şi nici rudele candidaţilor pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vor fi selectate cu prioritate persoane cu studii juridice.
Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi de preşedintele Tribunalului, la o dată care va fi comunicată ulterior.
Pentru înscrierea pe aceste liste, persoanele interesate vor completa o cerere tip, la care vor ataşa copii de pe actele de studii pentru ultima şcoală absolvită şi de pe documentul de identitate. Cererile pot fi depuse zilnic, la Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, între orele 12.00 – 16.00, până cel târziu pe 12 octombrie 2012, ora 16.00.
Adrian Munteanu