Prefectura Braşov şi-a reluat programul de audienţe în Făgăraş
Publicat de radiomures, 7 martie 2011, 00:00
În încercarea de a evita ca oamenii să fie puşi pe drumuri, până la Braşov, la sfârşitul săptămânii trecute, prefectul Ioan Gonţea s-a întâlnit la făgăraş cu 14 cetăţeni care au ridicat în principal probleme legate de aplicarea legilor fondului funciar, solicitând urgentarea eliberării titlurilor de proprietate şi punerea în posesie pe suprafeţele atribuite. În urma celor constatate, prefectul a dispus Comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar măsurile necesare pentru rezolvarea problemelor sesizate. Cele semnalate de cetăţeni, în special problemele de fond funciar, vor fi analizate şi în cadrul şedinţelor săptămânale ale Comisiei judeţene, unde sunt prezenţi şi primarii din localităţile unde se înregistrează întârzieri cu aplicarea acestor legi.
Următoarea deplasare la Făgăraş pentru audienţe acordate cetăţenilor din zonă va avea loc joi, 17 martie.
Adrian Munteanu