Prefectul capitalei, audiat în dosarul privind violenţele din Piaţa Victoriei
Publicat de radiomures, 22 august 2018, 18:27 / actualizat: 22 august 2018, 23:56
Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, susţine că ordinul pe care l-a semnat privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august a respectat în totalitate legislaţia privind adunările publice.
Ea a fost audiată astăzi timp de mai multe ore de procurorii militari în dosarul privind violenţele din Piaţa Victoriei, în urma cărora aproape 400 de persoane au depus plângeri împotriva jandarmilor.
Speranţa Cliseru a refuzat să le spună jurnaliştilor la ce oră a semnat ordinul privind intervenţia în forţă a jandarmeriei şi a precizat că pe 10 august nu s-a întâlnit cu ministrul de interne Carmen Dan.
Eu vreau să vă spun că legea a fost respectată. Eu nu pot să detaliez sau să explic modul în care alte instituţii au acţionat, să spunem, în acea zi, fiecare răspunde pentru el. Eu am respectat legea adunărilor publice şi acel ordin de intervenţie respectă în totalitate legislaţia în vigoare.”
Amintim că procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală „in rem” pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august