Prefectul de Mureş cere fonduri pentru cercetarea în zootehnie
Publicat de radiomures, 19 iulie 2012, 00:00
Prefectul de Mureş cere fonduri pentru Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Tîrgu-Mureş.
Alexandru Petru Frătean a trimis o scrisoare ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, prin care îi atrage atenţia asupra situaţiei dificile în care se află unitatea.
Prefectul a arătat că nici în 2011, nici în 2012 nu au fost prevăzute în buget sume pentru sectorul de cercetare agricolă, finanţarea făcându-se exclusiv din surse proprii.
Acestea nu pot acoperi toate cheltuielile la nivel de unitate, ceea ce generează obligaţii la bugetul de stat şi întârzieri la plata salariilor.
În scrisoare se mai arată că în judeţul Mureş funcţionau, în anul 2000, şase staţiuni de cercetare specializate pe legumicultură, pomicultură, animale de blană, porcine, ovine şi bovine, însă cele de pomicultură şi porcine şi-au închis activitatea iar cea de animale de blană are aceeaşi soartă.
Raluca Creţ