Preconizata majorare a TVA în cazul cărţilor va diminua vânzările – atrage atenţia Asociaţia Editorilor

Publicat de Uifalean Cristian, 24 iulie 2023, 18:25
Preconizata majorare a taxei pe valoarea adăugată în cazul cărţilor va diminua vânzările aflate deja într-o tendinţă de scădere încă din primul trimestru al acestui an – atrage atenţia Asociaţia Editorilor, care precizează că România este în prezent cea mai mică piaţă de carte pe cap de locuitor din Uniunea Europeană.
Creşterea cotei de TVA la cărţi, în prezent de 5% ar încuraja pirateria online, care s-a intensificat în perioada pandemiei, iar autorităţile se dovedesc prea puţin pregătite să abordeze acest fenomen, afirmă reprezentanţii editorilor.
Asociaţia reaminteşte, totodată, prevederile pactului pentru lectură, lansat în februarie, cerând Guvernului să respecte legile cu privire la dotarea anuală cu cărţi a bibliotecilor publice şi susţinerea livrărilor de carte prin intermediul Poştei Române.
Sursa: RADOR