Preşedintele CJ Harghita: maghiarii nu trebuie să meargă la referendum
Publicat de radiomures, 7 iulie 2012, 00:00
Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, care conduce şi Organizaţia UDMR Ciuc, consideră că la referendumul pentru suspendarea preşedintelui maghiarii ar trebui să stea acasă, întrucât nu este vorba de lupta lor politică.
Liderul local al UDMR este de părere că implicarea maghiarilor în lupta politică a partidelor româneşti nu aduce nimic bun acestei comunităţi.
Nu este prima dată când preşedintele UDMR Ciuc pledează pentru ca Uniunea să nu decidă în probleme politice importante ale ţării, susţinând în mai multe rânduri că rolul formaţiunii este acela de a rezolva problemele maghiarilor din România.
Ioana Dima