Practică interdisciplinară pentru studenţii de la teatru, drept şi filologie
Publicat de radiomures, 22 mai 2014, 16:10 / actualizat: 4 martie 2015, 11:41
Asociaţia Culturală Amphion a finalizat stagiul de practică din cadrul proiectului „Practică interdisciplinară – o şansă pentru viitorul tău”.
70 de studenţi de la Universitatea de Arte şi de la universităţile „Dimitrie Cantemir” şi „Petru Maior” din Tg.Mureş au fost instruiţi de către tutori specializaţi în domeniile teatrului, dreptului şi filologiei.
Reprezentantul Asociaţiei „Amphion”, Mugurel Gorea, a precizat că proiectul început cu 2 ani în urmă s-a finalizat prin modulele de pregătire practică.
La finalul proiectului, studenții au lucrat împreună pentru a forma ONG-uri virtuale în care au exersat activitatea reală a unei asemenea organizaţii, iar cei mai buni 7 au fost premiaţi.
Fiecare student a beneficiat de 4 ore de consiliere vocaţională, primind şi suma de 1100 lei.
Proiectul câştigat de Asociaţia „Amhion” s-a derulat pe durata a 2 ani şi a avut o valoare nerambursabilă de 2,3 milioane de lei.
Vali Russu