PPI cu Radu Florea-Unde ne sunt picioarele…
Publicat de RADU FLOREA, 30 martie 2016, 00:22
Unde ne sunt picioarele acolo ne stă și capul
În problema celei mai mari moschei din Europa. Care va fi în București. Acum e în faza obținerii autorizației de construire. Parafat în 2014, acordul la nivel de președinți de țară, între Băsescu, atunci de România și Erodgan, atunci ca și azi de Turcia, a deschis pârtie largă pentru locul de pelerinaj și rugăciune cel mai mare din Europa, în spiritul lui Alah și în țara noastră.
Într-un demers diplomatic din categoria fulger- ca-n istoria veche a atacurilor lui vodă Țepeș printre osmanlâii imperiului de la Bosfor- ieri, alatăieri președintele nostru Klaus Iohannis- altfel un credincios declarat evangheliilor creștine de rit catolic- a dat mâna și terenul pentru ditamai moscheea la schimb cu unul pentru o capelă și ceva locuri de cazare, deocamdată pe la cetățeni, dar cu vedere spre Bosfor, de la Istanbul. Asta l-a ofuscat de Sfintele sărbători catolice pe fostul omolog de țară, Traian Băsescu care vroia catedrală ortodoxă la Stambul dacă turcii vor avea moschee „cioc ghiuzel” la Bucale. În capitala României, români, maghiari, germani și de alte naționalități nu mai știm exact câți avem dar se pare că musulmani sunt peste zece de mii. Și mai vin. Muftiul cel mare din cetatea lui Bucur zice că lăcașul de cult, biblioteca, sălile de curs și de rugăciune de la Romexpo îi vor ține pe tinerii lor mai aproape de ecumenismul islamului decât de aripile sale extremist-teroriste. Mă abțin de la vot, dar comentez.Teama de terorism și în România va fi, așadar, contracarată cu educație în spiritual Coranului și caritate de la Allah. Sunt două direcții, cel puțin, în care Biserica Creștină a Neamului Românesc nu excelează. Decât la numărul de așezăminte de cartier și de porții de fasole la moaște în zi de hram.
Eu chiar cred în avantajele multiculturalității în lumea largă, cu condiția respectării legilor de bază ale locului în care ai decis să îți trăiești viața. Indiferent dacă acolo te-ai născut sau acolo ai emigrat. Altfel, dacă se vor adăuga la băieții noștri de cartier, băieții lor marginalizați de hagie, atunci cred că ne batem singuri cuie-n tălpi. Și n-o să ne mai înțeleagă nimeni când ne vom văita precum Bulă din bancul cu replica: A-ll-e cui-e… sandalele, tăticule!?
Dar, zic și eu… că nu dau cu parul!
comentariu de Radu Florea