Ascultă Radio România Mureș Live

Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, în premieră, pe Scena radiofonică a dramaturgiei româneşti contemporane

Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, în premieră, pe Scena radiofonică a dramaturgiei româneşti contemporane

Publicat de radiomures, 14 noiembrie 2016, 11:17

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, „Poveste despre tatăl meu” de Radu F. Alexandru, joi, 17 noiembrie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural. Regia artistică: Gelu Colceag.

AFIS_Poveste despre tatal meuSpectacolul face parte dintr-un amplu proiect, iniţiat şi derulat de Teatrul Naţional Radiofonic, de promovare a dramaturgiei originale, prin realizarea unor montări radiofonice inspirate din operele dramatice ale celor mai importanţi scriitori români ai momentului.

Dramaturg, scenarist şi prozator de succes în peisajul literar contemporan, Radu F. Alexandru deţine un palmares bogat de piese, jucate pe importante scene din Bucureşti şi din ţară. Textele sale dramatice, ofertante pentru creatorii din variate spaţii teatrale, impresionează prin replica incisivă şi profund ancorată în istoria recentă şi care „încântă în mod paradoxal, tocmai datorită jubilaţiei sarcastice care însoţeşte fiecare situaţie, fiecare replică”, aşa cum remarca prestigiosul regizor Silviu Purcărete. Acesta este, poate, unul dintre motivele pentru care piesele sale au un destin atât de percutant. Publicată în urmă cu un deceniu, la editura Universalia, într-un impresionant volum de teatru, a cărui apariţie a fost salutată, cu entuziasm, de maestrul Radu Beligan, „Poveste despre tatăl meu” a primit aplauze pe scena Teatrului Odeon şi a stat la baza unui teleplay de succes, realizat de Casa de producţie a TVR.

Regizorul Gelu Colceag a lucrat la variantele de scenă, televiziune, iată, şi acum, la montarea radiofonică, invitând aceeaşi echipă, bine sudată de actori, care, cunoscând în profunzime textul dramatic, construiesc în spaţiul sonor personaje extrem de autentice. Jocul  firesc şi inteligent al interpreţilor din prim plan ca şi al celor din plan secundar, recreează până în cele mai mici detalii, atmosfera anilor de frică şi teroare, a epocii totalitare, care a lăsat urme uriaşe în conştiinţa multora din noi. Gelu Niţu, în rolul arhitectului, Crina Mureşan – Anca, Mircea Constantinescu – Imy, prietenul familiei şi Ioana Anastasia Anton – Irina, fiica cuplului, cea care spune povestea, dar şi Mircea N.Creţu – George şi Dan Bădărău – căpitanul Bujor, sunt tot atatea existenţe care se construiesc dramatic prin raportarea la o dispariţie, incărcată de mister, petrecută în urmă cu 16 ani: fosta soţie a lui Andrei, posibil urmărită şi ucisă de securitate. Fantomele trecutului descoperă răni încă neînchise, dezvăluie nebănuite vulnerabilităţi, şi sfârşesc prin a tăia firele acestor marionete ce par mânuite de un iscusit dar machiavellic păpuşar. Regizorul dozează, cu impecabil simţ artistic, elementul-surpriză, spectacolul dovedindu-se a fi structurat, într-un crescendo ce amplifică tensiunea şi pune ascultătorul în faţa unui imprevizibil şi zguduitor deznodământ. Coloana sonoră a spectacolului este realizată de regizorul tehnic Mihnea Chelaru iar regia muzicală poartă semnătura compozitorului George Marcu. Din echipa de realizatori ai spectacolului mai fac parte: Irina Soare- redactor, Robert Vasiliţă- regizor de montaj.

Spectacolul radiofonic „Poveste despre tatăl meu” de Radu F. Alexandru va fi lansat, luni, 14 noiembrie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, în prezenţa actorilor din distribuţie, a echipei de realizatori, oamenilor de teatru şi a publicului iubitor al fenomenului.

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Radio România miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:05

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio

Vineri, 22 noiembrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită să ascultați la Sala Radio Petite...

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
Radio România luni, 18 noiembrie 2024, 16:20

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre

Organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare...

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:15

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Prilej cu care Editura Casa Radio lansează Seria CARAGIALE din colecția „Fonoteca de Aur – Teatru“ – spectacole radiofonice de colecție...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:11

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

Duminică, 17 noiembrie 2024 (17:00) ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO dirijată de Adrian Grigoraș vă invită la Sala Radio la concertul său...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România marți, 12 noiembrie 2024, 13:28

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio

Doi invitați de talie internațională și trei compozitori al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare...

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:46

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Te gândești cu nostalgie la serile de vară? Joi, 14 noiembrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio (dirijat de Simona Strungaru) și...

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:18

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, miercuri, 13 noiembrie, ora 23:05, la Radio România Actualități, Un cântec de...

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă
Radio România joi, 7 noiembrie 2024, 15:06

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă

Programată în preajma Zilei Independenței Poloniei, 11 noiembrie, premiera marchează o lungă și fructuoasă colaborare culturală, celebrată...

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă