Poşta Română ia în calcul vânzarea sediilor din mediul rural

Publicat de Andrei Borz, 23 februarie 2023, 20:04
Poşta Română ia în calcul vânzarea sediilor din mediul rural, fie către autorităţile locale, fie către alte persoane fizice sau juridice interesate. Directorul companiei, Valentin Ştefan, spune că aceasta deţine peste 5.000 de puncte fizice şi nu are resursele necesare pentru a le întreţine sau moderniza.
Valentin Ştefan:
Prezența companiei trebuie să crească. Poșta are undeva la 5.500 de puncte fizice. Deci nu mai avem acel avantaj competitiv al prezenței peste tot în anumite localităţi. Trebuie să creştem. După calculele noastre, trebuie să aducem undeva la 20.000 de puncte de acces, care trebuie să fie o combinație între serii fizice, cutii poştale digitale. Ne-am gândit că trebuie să avem cam un punct de acces pentru fiecare 2.000 de locuitori, undeva să nu meargă mai mult de 500 de metri până a ajunge la un punct de acces. Deci, nu se pune problema să nu mai avem servicii poștale în localităţi, dar nu putem să mai susținem și se vede cu ochiul liber, mii de unităţi poştale, unde trebuie să renovezi, să plăteşti utilități, când tu vinzi un timbru de 2,9 lei.