Porţi deschise la extensia Târgu Mureş a UBB Cluj
Publicat de Rotar Mirela, 16 aprilie 2024, 12:00
Evenimentul va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 13.00 şi este dedicat elevilor de clasa a XII-a care doresc să urmeze o carieră în domeniul ştiinţelor educaţiei.
Cu această ocazie, liceenii vor avea posibilitatea să „citească cărţi vii” din care vor afla ce înseamnă meseria de dascăl.
De asemenea, ei vor putea să participe la două ateliere educaţionale şi să admire o expoziţie de materiale auxiliare şi didactice, explică lectorul univ.dr. Olga Chiş:
Biblioteca Vie a fost ideea colegei noastre Oana Moldovan, colegii au acceptat cu bucurie să fie cărţi deschise pentru viitorii studenţi. Participanţii vor putea să se implice în activităţi de joc didactic alături de Luciana Truţă. De asemenea, vor putea să fie co-creatori ai unei piese de teatru pentru copii alături de Mirona Stănescu.
Evenimentul va avea loc în clădirea Colegiului Pedagogic Mihai Eminescu din Târgu Mureş.
La specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar de la extensia UBB la Târgu Mureş există atât locuri bugetare cât şi locuri cu taxă.
Autor:Sanda Vițelar