Popicarele mureșene, rezultat bun în Cehia

Publicat de Corina Muntean, 30 ianuarie 2022, 08:35
CS Electromureş Romgaz Tg. Mureş evoluează în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la popice feminin, fază în care întâlnește pe KK Slovan Rosice din Cehia. Prima manșă a avut loc sâmbătă, 29 ianuarie, în deplasare, încheindu-se la egalitate, scor 1-1 (3.438 popice doborâte – 3.402 p.d.). Returul este programat în 19 februarie, începând cu ora 14:00, la „Arena de Popice” din Tg-Mureș.
Celelalte trei „sferturi” din tur au fost: SKC Victoria Bamberg (Germania) – KK Proteus Postojna (Slovenia) 2-0, KK Mlaka Rijeka (Croația) – KC Schrezheim (Germania) 2-0 și KK Alimenta Novi Sad (Serbia) – SK FWT – Composites Neunkirchen (Austria) 2-0.
Câștigătoarele dublei manșe se vor califica la Turneul Final, programat în intervalul 2-3 aprilie, la Győr, în Ungaria.
În imagine, popicarele de la CS Electromureş Romgaz Tg.-Mureş, după ce au câștigat Cupa României, la Ploiești, în urmă cu o săptămână.
Septimiu Cioloboc