Pompierii mureşeni au sărbătorit, astăzi, Ziua Protecţiei Civile
Publicat de radiomures, 28 februarie 2014, 14:16
Se împlinesc 81 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, ocazie cu care toate unităţile ISU din judeţ au derulat o serie de manifestări pentru public.
La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş activităţile au început la ora 11, cu citirea mesajelor de felicitare şi premierea câştigătorilor din competiţiile sportive.
Astăzi, între orele 9 şi 13, sediul Inspectoratului şi subunitățile din Reghin, Sighișoara, Târnăveni și Sărmașu şi-au deschis porţile pentru public.
Principalii vizitatori au fost copiii, care au fost impresionaţi de tehnica prezentată de pompieri.
Ziua de 28 februarie a fost declarată Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal, publicat la 23 martie 1933 în Monitorul Oficial al României ca Regulamentul Apărării Pasive contra atacurilor aeriene .
Raluca Creţ