Pompierii recomandă prudență de Crăciun

Publicat de MIRELA ROTAR, 24 decembrie 2019, 11:03 / actualizat: 25 decembrie 2019, 9:07
Deși brazii de Crăciun sunt un element esențial al sărbătorilor de iarnă, aceștia reprezintă un real risc de incediu.
Ce trebuie să facem pentru a nu ne expune riscurilor în perioada sărbătorilor de iarnă, ne spune reprezentantul ISU Mureș, col. Mihai Pălăcean:
Pomul de iarnă va fi montat astfel încât să nu blocheze căile de acces sau traseele pe care se poate face evacuarea în caz de incendiu. Acesta se va așeza departe de sobele în care se face foc, de calorifere de alte aparate de încălzire. Se va lăsa distanță față de perdele, draperii, pereți acoperiți cu hârtie sau țesături, iar sub pomul de iarnă nu se vor așeza lucruri care se aprind sau ard ușor. Pomul nu se va monta în suport din lemn, pentru așezare se recomandă un vas mare umplut cu piatră, acesta nu va fi mascat cu vată, hârtie colorată sau alte materiale ușor inflamabile. Instalația de iluminat trebuie să fie alimentată corespunzător de la o instalație electrică care să nu prezinte pericol de incendiu, conductoarele iar legăturile trebuie să fie bine izolate.
Pompierii recomandă măsuri de protecție împotriva incendiilor și în biserici, mai ales acolo unde se vor ține slujbele de Crăciun.
Vlad Todoran