Pompierii harghiteni, în sprijinul populației din Grecia

Publicat de Rotar Mirela, 25 iulie 2023, 12:16
5 pompieri harghiteni s-au alăturat celorlalți colegi din țară pentru a da o mână de ajutor cetățenilor eleni și sunt angrenați în lupta cu flăcările care cuprind vegetația din Grecia.
Temperaturile ridicate și condițiile grele sunt factorii cu care luptă pompierii din cadrul ISU ”Oltul” Harghita în această misiune.
Modulul specializat de stins incendii de pădure al României a intervenit în sprijinul omologilor eleni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și pădure în zone din N-V Atenei.
Attica de Vest este una dintre cele mai afectate de incendii, mai multe așezări fiind evacuate, având în vedere suprafețele afectate, viteza de propagare a incendiilor, precum și degajările foarte mari de fum.
Autor: Corina Fontu