Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Polivalenta din Tg.Mureș se va numi “Simon László”

Polivalenta din Tg.Mureș se va numi “Simon László”

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 aprilie 2022, 13:12

       Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că aproximativ 30 de structuri sportive vor fi incluse într-un program național de redenumire și schimbare a imaginii. În funcție de statutul și regimul juridic al acestora, unele denumiri vor fi schimbate prin Ordin al Ministrului Sportului, altele, cum ar fi Complexurile Sportive Naționale, prin Hotărâre de Guvern.

      Sala Sporturilor din Tg.Mureș, care aparține Direcției Județene de Sport și Tineret Mureș, va purta numele fostului mare luptător, Simon László.

      Acesta a cucerit în anul 1974, la Istanbul, primul și, deocamdată, singurul titlul de campion mondial, la categoria seniori, din istoria luptelor libere de la noi din țară. În palmaresul său mai figurează, printre altele, un titlu de campion european, cucerit în 1976, la Leningrad și o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976.

      În semn de respect față de fostul mare luptător mureșean, Federația Română de specialitate acordă, în fiecare an, în cadrul Campionatului Național de seniori, trofeul “Simon László” celui mai bun sportiv de la categoria grea și organizează la București puternicul turneu internațional “Ion Cornianu- Simon László”. Ion Cornianu, și el una dintre personalitățile luptelor din România, a fost timp de 40 de ani coordonatorul loturilor naționale, perioadă în care sportivii români au cucerit peste 160 de medalii olimpice, mondiale și europene.

Valeriu Voaideș

Handbaliștii din Odorhei, victorioși cu CSM București
Sport joi, 17 aprilie 2025, 07:49

Handbaliștii din Odorhei, victorioși cu CSM București

Runda a 23-a a Ligii Naționale de handbal masculin a început marți, 15 aprilie, cu jocul CSM Constanța – Minaur Baia Mare, scor 28-34....

Handbaliștii din Odorhei, victorioși cu CSM București
Runda cu numărul 22 din Liga Națională de handbal feminin
Sport joi, 17 aprilie 2025, 07:48

Runda cu numărul 22 din Liga Națională de handbal feminin

Etapa a 22-a din Liga Națională de handbal feminin a început duminică, 6 aprilie, cu partida HC Zalău – CSM București, rezultat 20-22....

Runda cu numărul 22 din Liga Națională de handbal feminin
„Sferturile” și semifinalele UEFA Champions League
Sport joi, 17 aprilie 2025, 07:46

„Sferturile” și semifinalele UEFA Champions League

Miercuri, 16 aprilie, au avut loc ultimele două meciuri din manșa secundă a „sferturilor” UEFA Champions League: Real Madrid – Arsenal...

„Sferturile” și semifinalele UEFA Champions League
Hocheiștii tricolori au început pregătirile pentru Mondiale
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 16:34

Hocheiștii tricolori au început pregătirile pentru Mondiale

O parte dintre componenții lotului național de hochei pe gheață a României s-au reunit în vederea începerii pregătirilor în vederea...

Hocheiștii tricolori au început pregătirile pentru Mondiale
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 16:31

Szöcs Bernadette, a doua victorie la Cupa Mondială

Târgumureșeanca Szöcs Bernadette și-a asigurat prezența în optimile de finală ale Cupei Mondiale de tenis de masă de la Macao, după ce a...

Szöcs Bernadette, a doua victorie la Cupa Mondială
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 09:18

Medicina și Mihai I București, în Divizia A1 de volei feminin

Sala de sport „Dr. Pongrácz Antal” din campusul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din...

Medicina și Mihai I București, în Divizia A1 de volei feminin
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 08:06

PSG și Barça, în semifinalele UCL

Returul sferturilor de finală din UEFA Champions League a început marți, 15 aprilie, cu partidele: Aston Villa – Paris Saint-Germain 3-2 (în...

PSG și Barça, în semifinalele UCL
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 07:57

3-2 pentru Gheorgheni, în finala Erste Liga

Hockey Klub Gheorgheni conduce pe Sport Club Csíkszereda cu 3-2 scor general, în finala campionatului româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste...

3-2 pentru Gheorgheni, în finala Erste Liga