Polițiștii brașoveni derulează două proiecte realizate cu fonduri nerambursabile
Publicat de radiomures, 30 mai 2014, 13:12
Structurile beneficiare ale proiectelor, în valoare de peste 160. 000 de euro, sunt Serviciul de Investigare Fraude și Serviciul Criminalistic, din cadrul IPJ Brașov. Proiectele vor fi implementate până la sfârșitul anului 2014.
Primul proiect implementat de polițiștii brașoveni este „Echipamente și softuri profesionale pentru investigarea fraudelor în județul Brașov” și are ca obiectiv general îmbunătățirea activității de investigare și probare a infracțiunilor de producere și comerț ilegal de alcool, tutun și produse agricole.
Valoarea totală a acestui proiect este de 141.143 euro, fondurile europene acoperind 50% din valoarea acestuia. În cadrul acestui proiect vor fi achiziționate echipamente tehnice de analiză a evidenţelor digitale, laptop-uri, imprimante multifuncționale, calculatoare, aparate foto și camere video.
Al doilea proiect implementat de polițiștii brașoveni este „Investigarea fraudelor cu ajutorul câinilor specializați în județul Brașov” și are ca obiectiv general îmbunătățirea activității de investigare și probare a infracțiunilor de producere și comerț ilegal de tutun. Acest proiect are o valoare totală de 27.619 de euro, contribuția UE fiind de 50%. În cadrul lui va fi amenajat, la sediul I.P.J.Brașov, un adăpost și un spațiu de antrenament pentru un câine dresat în detectarea tutunului și se vor achiziționa echipamente de protecție și obiecte speciale pentru antrenamentul câinelui, precum și un mijloc de transport auto prevăzut cu spațiu special amenajat pentru câini.
Câinele polițist, specializat în detectarea tutunului, se află în prezent la Centrul Chinologic din Sibiu al Poliției Române, urmând să fie adus în unitatea de la Brașov după finalizarea perioadei de dresaj.
Vali Blajovan