Poliţiştii rutieri mureşeni donează sânge

Publicat de Corina Muntean, 23 octombrie 2019, 19:30
Mâine, începând cu ora 7,00 poliţiştii rutieri mureşeni vor fi prezenți la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureş, unde vor participa la o acțiune de donare voluntară de sânge.
Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, acțiunea, desfăşurată sub sloganul ,,Donează sânge! Fii EROU!, se dorește un demers de salvare de vieţi omeneşti, prin sprijinirea eforturilor de refacere a rezervei de sânge a judeţului.
La acțiune se vor alătura şi studenţi și cadre didactice de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.
Ulterior, va avea loc o întâlnire între poliţiştii rutieri şi studenţi, care are drept scop conştientizarea tinerilor cu privire la efectele negative ale vitezei excesive, consumului de alcool şi substanţe psihoactive şi pericolul pe care îl reprezintă în special în trafic.
Sorin Șchiopu