Polițiștii rutieri din Mureș au continuat activitățile de creștere a siguranței rutiere

Publicat de Stan Lucian, 23 martie 2025, 15:32
În cursul zilei de ieri polițiștii au aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 43.000 de lei.
Polițiștii din Reghin au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 35.000 de lei. Totodată, în cadrul acțiunii au fost reținute 6 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
Și polițiștii din Târgu Mureș au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, fiind reținut un permis de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunii, au mai fost efectuate 117 legitimări, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 7.200 de lei.
Astfel de activități continuă și în perioada următoare, pentru asigurarea unui cadru de siguranță pe drumurile publice din întregul județ.
Autor: Bianca Tomuț