Polițiștii mureșeni au efectuat peste 350 de misiuni într-o singură zi

Publicat de Corina Muntean, 1 mai 2020, 17:43
În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș au desfășurat peste 350 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Polițiștii au acționat pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Mureș, peste 1.430 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Totodată, au fost efectuate controale la peste 60 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
Au fost organizate acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate peste 225 de autovehicule și legitimate peste 340 de persoane.
Sorin Șchiopu