Polițiștii mureșeni au deschis mai multe dosare penale pentru evaziune fiscală

Publicat de radiomures, 28 decembrie 2015, 12:52
Luna aceasta, poliţiştii au verificat sute de persoane fizice şi juridice, atât în complexe comerciale, cât şi în piețele ori târgurile în care se desfășoară activități comerciale.
Au fost controlate peste 500 de societăți comerciale și persoane fizice și au fost aplicate sancțiuni de peste 200 de mii de lei.
Purtătorul de cuvânt al IJP Mureș, Andreea Pop:
Polițiștii speciaizați în combaterea infracțiunilor economice au făcut peste 300 de controale la societăți comerciale și 412 la persoane fizice. Poliţiştii au înregistrat 15 dosare penale în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea a 18 infracțiuni dintre care 7 pentru evaziune fiscală. De asemenea, au fost aplicate 281 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de peste 210.000 de lei.”
Polițiștii mureșeni au mai ridicat bunuri în vederea confiscării de peste 100 de mii de lei.
Vali Russu
Foto: www.bzi.ro