Polițiștii mureșeni au dat amenzi de peste 55.000 de lei, în weekend

Publicat de Corina Muntean, 13 iulie 2020, 17:13
Acțiunile au vizat respectarea măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul COVID-19, în zonele aglomerate din județul Mureș.
Au fost verificate centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Au participat peste 570 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului.
În cele aproape 80 de acțiuni punctuale au fost verificate peste 600 de firme, au fost legitimate peste 2000 de persoane și verificate peste 600 de mijloace de transport în comun.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, scms Andreea Pop:
Au fost aplicate 115 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 21.500 de lei, 46 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 22.700 de lei, 6 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, aplicate persoanelor fizice, iar 3 sancțiuni au fost aplicate pentru fapte de natura economica in context COVID-19 in valoare de 11.600 de lei.
Nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 pot fi comunicate direct polițiștilor, dar pot fi sesizate și la numărul de telefon TELVERDE – 0800800165.
Raluca Creț