Poliţiştii au audiat 60 de persoane şi au ridicat 15 tone de tutun

Publicat de MIRELA ROTAR, 16 martie 2019, 12:43
Poliţiştii au audiat 60 de persoane şi au ridicat 15 tone de tutun, în câteva zeci de percheziţii care au avut loc în capitală şi în 22 de judeţe, printre care și Covasna și Sibiu. Oamenii legii au confiscat peste 170 de mii de lei şi trei mii de euro.
De asemenea, au descoperit mai multe instalaţii artizanale de prelucrat tutun, zeci de mii de tuburi de ţigarete, precum şi telefoane, tablete, laptopuri, medii de stocare şi înscrisuri ce ar fi fost folosite în activitatea infracţională.
Anchetatorii susţin că în perioada 2017 – 2019, cetăţeni bulgari şi români ar fi introdus, în mod frecvent, în România, tutun şi frunze de tutun, prezentând la punctele de trecere a frontierei documente de însoţire a mărfii având ca destinatar societăţi comerciale din alte state din Uniunea Europeană.
Poliţiştii spun că în realitate, tutunul nu părăsea România, iar după prelucrare era comercializat, folosindu-se serviciul de curierat.