Polițiștii antidrog au reușit să anihileze o amplă rețea de consumatori și traficanți de droguri
Publicat de APETRI MARGARETA, 11 aprilie 2023, 13:02
Rețeaua opera pe aplicația de mesagerie Telegram și avea 11.000 de participanți activi, majoritatea din București și din împrejurimi.
Practic, aceștia au format un grup unde vindeau, negociau și recomandau diverse tipuri de substanțe interzise. Mulți dintre membrii acestui grup online erau minori, elevi sau studenți.
Operațiunea de destructurare a rețelei s-a încheiat cu o serie de percheziții făcute de oamenii legii. Au fost 17 astfel de descinderi în București, Ilfov, Mureș, Brăila, Galați și Dâmbovița.
În urma lor au fost ridicate, între altele, 3,5k g de canabis, câteva sute de comprimate Ecstasy, sume importante de bani și 20 de telefoane mobile.
Drogurile erau destinate în principal distribuției stradale, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General de Poliție.
Sursa: RADOR