Polițist din Covasna acuzat de act sexual cu un minor și pornografie infantilă
Publicat de Stan Lucian, 20 martie 2024, 19:00
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea unui inculpat (agent de poliție), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2021-2022, acesta ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu două persoane minore având vârstele de 14 și respectiv 15 ani.
De asemenea, a realizat cu telefonul mobil personal și a deținut în acest sistem informatic mai multe materiale pornografice înfățișând persoanele vătămate în ipostaze sexuale explicite.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa: Radio România Brașov FM