Politicienii români şi cei croaţi consideră nivelul de cooperare ca fiind unul excelent

Publicat de radiomures, 5 mai 2015, 15:25
Declaraţia aparţine Ambasadorului Republicii Croaţia în România, E.S. Andrea Gustović-Ercegovac.
Aceasta a spus, azi, la Tîrgu-Mureş, că în ultimii ani cooperarea bilaterală româno-croată a crescut foarte mult şi că s-a ajuns într-un punct în care atât politicienii români, cât şi cei croaţi consideră nivelul de cooperare ca fiind unul excelent.
Legat de cooperarea dintre România şi Croaţia pot spune că cele două ţări au colaborat întotdeauna foarte bine, mai ales dacă ne referim la ultimii 20 de ani, este o cooperare cu o dinamică foarte bună, dar putem spune că mai ales în ultimii ani cooperarea dintre cele două ţări a crescut, aş spune chiar cu 50% datorită faptului că ambele ţări fac parte din structurile NATo şi din Uniunea Europeană. Suntem într-un punct în care atât politicienii români cât şi cei croaţi consideră nivelul de cooperare ca fiind unul excelent.
Legat de problema extiderii UE, Excelenţa sa a arătat că atât Croaţia, cât şi România consideră acest subiect extrem de important şi cele două ţări lucrează împreună pentru a atrage atenţia asupra nevoi de extindere.
Sanda Viţelar
Foto: www.mae.ro