Un subiect deja controversat ajunge săptămâna acesta pe agenda executivului

Este un act normativ care ar urma să interzică participarea la licitaţii în România a unor companii străine. Sunt vizate în primul rând firmele care sunt ajutate de stat în ţările de origine, dar actul normativ ar putea restricţiona şi participarea la licitaţii a companiilor care nu sunt din Uniunea Europeană.

Acestea ar face competiţe neloială societăţilor româneşti a explicat recent premierul,

Subiectul a mai fost în atenţia publică de la sfârşitul lunii ianuarie, când Guvernul a analizat un memorandum care limitează participarea la licitaţii a unor firme care sunt din afara Uniunii Europene sau din ţări care nu au acorduri comerciale cu România.

Reprezentanţii coaliţiei au argumentat că este vorba de o abordare europeană, o măsură care ar asigura că nu vor fi ofertanţi care nu pot să îndeplinească standardele europene şi, astfel, să existe riscul anulării licitaţiilor.

Ei au negat că memorandumul ar viza anumite state, aşa cum au existat informaţii în spaţiul public privind firmele din Turcia şi China, care ar fi excluse de la licitaţiile pentru infrastructură.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Simona Halep și Gabriela Ruse, învinse l...

Stan Lucian | Citeste articolul

Jucătoarele române de tenis Simona Halep...

Parteneri