UDMR cere remanierea ministrului Educaţiei
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat după şedinţa Consiliului Permanent al formaţiunii, că solicită remanierea ministrului Educaţiei, Valentin Popa.
El a explicat că problemele principale sunt legate de ordonanţa privitoare la predarea limbii române în şcolile cu predare în limba maternă, dar şi legat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Potrivit lui Kelemen Hunor, ieri a apărut o Hotărâre de Guvern, care prevede, printre altele, comasarea UMF cu Universitatea Petru Maior.
Președintele UDMR susține că formațiunea pe care o reprezintă nu a fost consultată cu privire la această decizie.