Problemele învățământului minorităților, discutată la Bruxelles

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, cu comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport în cadrul Comisiei Europene, Navracsics Tibor.

Potrivit unui comunicat al CJ Harghita, cei doi au discutat despre avizul întocmit de Borboly Csaba în calitate de raportor la Comitetul Regiunilor şi adoptat în data de 31 noiembrie. Aspectele abordate în raportul menţionat pun accent pe situaţia minorităţilor şi învăţământul religios, alinierea regiunilor subdezvoltate, respectiv acordarea unui sprijin mai susţinut şcolilor.

Preşedintele CJ a atras atenţia asupra importanţei egalităţii de şanse privind accesul la învăţământul superior, inclusiv pentru elevii care provin din regiuni defavorizate, periferice sau ultraperiferice sau din comunităţile minoritare.

De altfel, în comunicat se menţionează că Borboly l-a informat pe comisarul european pentru educaţie în legătură cu „reuşita înregistrată de Uniune în data de 7 februarie, când Parlamentul României a votat proiectul de lege înaintat în vederea redeschiderii gimnaziului romano-catolic din Târgu-Mureş” iar Navracsics „a apreciat eforturile UDMR „.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Cutremur cu magnitudinea 4,2 în zona sei...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un cutremur mediu, cu magnitudinea 4,2, ...

Parteneri