Președintele Germaniei va efectua o vizită de stat în România

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va efectua o vizită de stat în România în perioada 24-26 mai, la invitația președintelui Klaus Iohannis.

Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile celor doi șefi de stat se vor axa pe dezvoltarea și aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate și economic.

De asemenea, cei doi președinți vor transmite un mesaj de solidaritate și sprijin pentru Ucraina și poporul ucrainean în fața agresiunii brutale a Federației Ruse.

Tot în cadrul convorbirilor vor fi abordate și sprijinul și susținerea puternice ale celor două țări pentru Republica Moldova.

Președintele german va avea apoi convorbiri politice cu premierul Nicolae Ciucă și cu președinții celor două camere ale Parlamentului.

De asemenea, este planificată o întâlnire cu reprezentanți ai comunității de afaceri.
În cea de-a doua zi a vizitei, președintele Germaniei se va afla la Sibiu împreună cu președintele Klaus Iohannis.
Acolo va purta discuții la primărie, precum și cu reprezentanți ai Forumului Democrat al Germanilor din România.

De asemenea, cei doi vor vizita Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“ din Sibiu și Biserica fortificată din Cristian.
Ulterior, Frank-Walter Steinmeier va călători la Timișoara.

Autor: Sorin Şchiopu

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri