Ministerul Familiei a lansat în dezbatere publică programul guvernamental „Student Invest”

     Acesta va permite studenţilor să se împrumute la banci cu până la 50 de mii de lei pentru a-şi acoperi cheltuielile cu studiile sau chiria.

     Banii, garantaţi de stat, pot fi folosiţi chiar şi pentru cumpărarea unei locuinţe.

     Acest program se va adresa studenţilor cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani, înscrişi în învăţământul de stat.

   Creditul se acordă pentru o perioadă de cel mult zece ani, iar beneficiarul stabileşte de comun acord cu finanţatorul o perioadă de graţie nu mai mare de cinci ani începând de la data acordării banilor. Suma, în valoare maximă de 50.000 de lei, va putea fi folosită, între altele, pentru taxe de studii, plata cărţilor şi a rechizitelor, plata chiriei în limita a 300 de euro pe lună, plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti sau avans pentru achiziţia unei locuinţe.

  Studenţii care sunt părinţi vor putea acoperi cheltuielile cu creşa, grădiniţa, şcoala, programele afterschool sau taxele pentru cursuri extraşcolare. Pentru acordarea creditului, beneficiarul va trebui să aibă cel puţin un codebitor, dacă nu este angajat.

   Proiectul guvernamental „Student Invest” prevede că acest credit poate fi acordat într-o tranşă sau mai multe, în funcţie de documentele justificative prezentate la decontare. În cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Ministerul Familiei se recuperează de către ANAF în baza titlului executoriu emis de către această instituţie.

   După adoptarea proiectului guvernamental, în termen de o lună, vor fi elaborate şi normele de aplicare necesare pentru acordarea efectivă a acestor credite.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Nivelul taxării din România

Corina Muntean | Citeste articolul

Există o probabilitate foarte mare ca ni...

Parteneri