Liberalii îşi aleg preşedintele şi votează fuziunea cu PDL

Preşedintele demisionar Crin Antonescu a prezentat un raport al activităţii în fruntea partidului, în care a subliniat rolul important pe care l-a avut PNL în crearea USL şi la guvernare. Antonescu a spus că ultima decizie importantă pe care a luat-o ca preşedinte al partidului a fost aderarea la PPE şi a reiterat ca PNL nu va renunţa niciodată la numele său. Crin Antonescu a adăugat că realizarea fuziunii PNL cu PDL este complicată şi grea.

Favoritul la şefia PNL, preşedintele interimar Klaus Iohannis a declarat că obiectivul liberalilor este câştigarea alegerilor prezidenţiale şi revenirea la guvernare. Potrivit lui Iohannis, este exclusă o colaborare cu PSD.

Senatorul PNL Ioan Ghişe, candidat la preşedinţia partidului, crede că liberalii nu trebuie să se grăbească să fuzioneze cu PDL, un partid etichetă al lui Traian Băsescu, care a tăiat salariile şi pensiile când a fost la guvernare.

Invitat la Congresul PNL, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că fuziunea va păstra nealterate spiritul şi tradiţia celor două partide, iar noua formaţiune va fi o contrapondere victorioasă la PSD.

Preşedintele Fortei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a afirmat, la rândul lui, că dreapta trebuie să se unească şi să susţină un singur candidat la prezidenţiale.

 

Agerpres

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Acţiune cu forţe mărite a poliţiştilor î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au fost oprite în trafic 113 autovehicul...

Parteneri