Liberalii mureșeni își stabilesc candidații la primării săptămâna viitoare
Copreședintele PNL Mureș, Ciprian Dobre, a precizat că Biroul Politic Județean se va întruni în data de 14 ianuarie. Atunci vor fi stabiliți candidații PNL la Primăria Tîrgu-Mureș, precum și pentru celelalte municipii, orașe și comune din județ. Ciprian Dobre:
Partidul Național Liberal Mureșva avea joia viitoare o ședință în care va vom stabili care sunt candidații noștri la primăriile județ, atât municipiul reședință de județ cât și la orașe, municipii și comune.”
Primarul Tîrgu-Mureșlui, Dorin Florea, a declarat pentru RTM că încă nu s-a decis dacă va candida pentru un nou mandat.
Edilul a declarat pentru RTM că nu are, deocamdată, argumentele cu care să se prezinte în fața partidului său pentru a-și susține candidatura:
Angajamentul meu la primărie sau în altă parte e în funcție de cetățeni, după care pe locul doi e partidul. Deci dacă vrei să discuți în fața partidului, trebuie să te bazezi pe niște argumente. Deocamdată nu am aceste argumente cu care să mă duc în fața partidului, așa că nu pot să spun nimic mai mult acuma. O să anunțăm cu demnitate partidul și vom decide la vremea respectivă, încă nu am elementele toate să văd care e cea mai bună soluție.”
Validarea candidaților stabiliți în teritoriu se va face de către Biroul Politic Național PNL, care se va întruni în data de 18 ianuarie, la București.
Vali Russu
Foto: www.zi-de-zi.ro