Legea salarizării unitare va intra pentru dezbateri în plenul Senatului

Proiectul legii salarizării unitare, care prevede majorarea veniturilor bugetarilor în etape, până în 2022, ajunge mâine în plenul Senatului.
Comisia pentru muncă din Senat a admis o serie de amendamente, printre care majorarea cu 25% a indemnizaţiilor aleşilor locali, care implementează fonduri europene, şi acordarea unui spor de 15 procente funcţionarilor publici din serviciile deconcentrate aflate sub autoritatea Ministerului Mediului.
Tot de un spor de 15% vor beneficia şi angajaţii Agenţiei Naţionale de Integritate, care au acces la informaţii clasificate, angajaţii din Inspecţia Judiciară, precum şi persoanele cu handicap grav sau accentuat.
A fost majorat şi coeficientul de calcul pentru indemnizaţia primarilor şi viceprimarilor de oraşe. Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care desfăşoară activităţi didactice şi medicale, vor putea opta pentru salariile din mediul civil.
De cele mai mari creşteri vor beneficia medicii, rezidenţi şi asistenţii medicali. Un medic primar ar putea avea, începând de anul viitor, un venit de 12.500 de lei faţă de aproximativ 4.500, cât are în prezent.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri