Încă un eșec în încercarea de desemnare a procurorului-șef european
Negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului UE au avut joi a treia rundă de tratative pentru desemnarea primului procuror-şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.
Aceasta este candidata Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european. Candidatul preferat de Consiliul UE este francezul Jean-Francois Bohnert.
Și această rundă de negocieri a eșuat. Informaţia a fost confirmată pentru AGERPRES de către un ofiţer de presă al Parlamentului European.
Ultima dată prevăzută pentru negocierile Parlamentului European şi Consiliului UE este 10 aprilie.