Poliţia ungară a confirmat reţinerea a patru români în regiunea Csongrad, suspectaţi de trafic de persoane, anunță MAE

Publicat de radiomures, 29 august 2015, 18:45 / actualizat: 29 august 2015, 21:04
Ministerul Afacerilor Externe menţionează că, până la acest moment, niciuna dintre cele patru persoane nu a solicitat asistenţă consulară din partea oficiului consular român.
Consulatul General al României la Szeged este în legătură cu autorităţile ungare în acest caz, se spune în comunicat.
Autorităţile ungare au reţinut pe autostrada M5, în apropiere de Serbia, patru cetăţeni români care transportau cu un camion 21 de refugiaţi, 10 sirieni şi 11 afgani, informează EFE, citând poliţia de la Budapesta.
Poliţia a confiscat vehiculul şi a început cercetările împotriva şoferilor pentru ‘asistenţă în vederea şederii ilegale în ţară.
Sursa foto: arhiva