UPDATE Poliția și Inspectoratul de Muncă desfășoară anchete în cazul de la Sânpaul

Publicat de Corina Muntean, 19 iulie 2018, 12:24 / actualizat: 20 iulie 2018, 13:19
UPDATE ORA 16,00 În urma accidentului, o singura persoană a rămas internată la compartimentul de chirurgie plastică a Spitalului Clinic Județean Mureș. Aceasta are arsuri de 2-3 % din suprafața corpului.
Din cele 11 persoane care au ajuns la Compartimentul de Chirurgie plastică, celelalte 10 au fost externate și vor fi tratate în regim de ambulator.
***
O echipă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș anchetează incidentul petrecut în această dimineață în autobuzul care transporta în jur de 40 de muncitori spre o platformă din Ungheni.
Oamenii veneau de la Bogata și 13 dintre ei au suferit arsuri de gradele I și II după ce radiatorul autobuzului ce îi transporta s-a spart.
Primele date arată că ar fi vorba despre un accident de muncă, a declarat pentru Radio Tg.Mureș inspectorul șef al ITM Mureș, Eva Man:
La fața locului este un echipaj din partea Inspectoratului de Muncă pentru a verifica și pentru a începe ancheta privind aceste eveniment. Am fost informați de către societate că la ora 6,00 lucrătorii erau transportați cu autobusul către locul de muncă. În autobuz erau 41 de salariați și din primele verificări s-a constata că s-a spart radiatorul de încălzire din interiorul autobusului și acest agent de încălzire a stropit lucrătorii.”
Și Poliția a declanșat o anchetă în acest caz. Din primele verificări se pare că autobuzul avea inspecția tehnică valabilă, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Ramona Varodi:
Evenimentul s-a produs în această dimineață în jurul orei 6,00 în urma căruia 12 persoane cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din primele verificări, se pare că autovehiculul care transporta mai multe persoane dinspre Bogata spre Ungheni a avut probleme la instalația de răcire. Polițiștii efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”
La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, iar 12 persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale.
8 dintre victime se află deja în îngrijirea medicilor de la Clinica de Arși din cadrul Spitalului Județean Mureș, alții 4 urmând să fie trimiși cu ambulanțele în următoarele minute de la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD.
Majoritatea victimelor au arsuri pe tălpi și unele până la genunchi, spune șefa UPU SMURD Tîrgu-Mureș, Maria Salanța:
Au fost transportați cu una din mașinile de victime multiple și cu două mașini de la Ambulanță 12 pacienți, stabili toți hemodinamic și respirator, fără traumatisme asociate, doar cu arsuri la nivelul membrelor inferioare, în special tălpi, deci laba piciorului. Două dintre victime au avut arsuri până la nivelul genunchiului, arsuri de gradul I și II. După evaluarea primară și pansamentul primar, s-a luat legătura cu Clinica de Arși și, în acest moment, 8 dintre ei au plecat la Spitalul de Arși și urmează să plece următorii 4. Din punctul nostru de vedere, maxim 4 dintre ei probabil că vor rămâne internați, restul dintre ei probabil că vor fi îndrumați către domiciliu cu revenire la pansamente ulterioare.”
Incidentul s-a petrecut în această dimineață pe drumul E 60 la km 56, în zona localității Sânpaul.
Cristina Bulbescu