Poliţia română a reţinut un grup de imigranţi care au trecut ilegal frontiera cu Serbia

Publicat de radiomures, 16 ianuarie 2016, 13:14
Un grup format din 60 de persoane care a trecut ilegal frontierea dintre Serbia şi România a fost reţinut la Comloşu Mic, judeţul Timiş, a anunţat sâmbătă Poliţia de Frontieră din România. Grupul, care a trecut pe jos frontierea pe fâşia verde, sâmbătă noaptea, la ora 1:45, a fost observat de grănicerii de la Lunga, cu ajutorul camerelor termoviziune. Imigranţii ilegali au fost reţinuţi de patrula care s-a deplasat la faţa locului şi transportaţi la sediul Poliţiei de Frontieră din Jimbolia. După interogarea lor s-a constatat că este vorba despre bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, care au susţinut că au venit din Pakistan, Irak, Afganistan, Somalia şi Maroc. Poliţia de Frontieră a anunţat că a luat legătura cu autorităţile din Serbia pentru a pregăti retrimiterea imigranţilor în Serbia, conform acordului încheiat între cele două ţări privind readmisia imigranţilor.
Foto: www.craiovaforum.ro