PNL Mureș își propune să trimită cel puțin un senator și 2 deputați în Parlament

Publicat de radiomures, 22 iulie 2016, 17:21
Aceasta este ținta minimă a liberalilor mureșeni, fără a face vreo alianță sau înțelegere cu alte formațiuni politice, a declarat astăzi într-o conferință de presă președintele interimar al filialei, Doru Oprișcan.
Un alt obiectiv al PNL este să se claseze mai bine decât PSD în bazinul electoral românesc, în condițiile în care maghiarii formează 38 la sută din locuitorii județului Mureș.
Doru Oprișcan:
Nu știu dacă vom ”snopi” PSD-ul în toamnă, dar dorința mea mare este să-i batem. Ca număr de parlamentari, în mod cert trebuie să trimitem un senator și doi deputați – în cazul în care nu obținem acest scor, nu are sens să prelungim acel interimat. Dacă am obține un senator și trei deputați, deja ar fi un scor bun, spre foarte bun.”
În perioada următoare șefii liberalilor mureșeni se vor deplasa prin județ, mai ales în zonele Sighișoara, Reghin și Luduș, unde s-au obținut scoruri electorale mai slabe la alegerile locale.
Prezenți la conferința de presă de astăzi, foștii co-președinți, Ciprian Dobre și Dorin Florea au subliniat că partidul rămâne unit, nemaiexistând probleme de integrare a așa-numiților foști PDL-ști sau PNL-iști.
Valeriu Russu