PMP cere demisia ministrului de Interne
Publicat de radiomures, 2 februarie 2017, 15:14
Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat azi, la Parlament, că solicită demisia imediată a ministrului de Interne, Carmen Dan, deoarece este „depăşită de situaţie”.
Potrivit lui Eugen Tomac, faptul că șefa MAI a prezentat „o listă neagră” a persoanelor care instigă populaţia la proteste reprezintă „un atac la adresa libertăţii de exprimare şi a democraţiei”.
Precizăm că în cadrul declarațiilor făcute astăzi, ministrul de Interne, Carmen Dan, a făcut publice numele unor formatori de opinie, persoane publice, dar și a unor membrii de formațiuni politice care au susținut acțiunile de protest.