Ploile vor predomina la nivelul întregii țări între 13 și 26 martie
Publicat de radiomures, 13 martie 2017, 17:24
Așa reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie, valabilă pentru perioada 13 – 26 martie 2017, publicată azi.
În Transilvania, în primele 4 — 5 zile ale intervalului de prognoză, valorile termice se vor menține relativ constante, atât ziua, cât și noaptea și se vor situa în jurul unor medii de 9 grade la temperaturile maxime și zero grade la cele minime.
Între 18 și 22 martie vremea se va încălzi ușor, iar media temperaturilor diurne va atinge 15 grade, pentru ca ulterior, până la finalul celor două săptămâni, să scadă din nou spre 10 grade.
Vor fi precipitații slabe, pe arii restrânse, între 12 și 16 martie, dar după data de 19 martie acestea se vor semnala zilnic, la nivel local, iar cantitățile de apă pot fi, izolat, moderate.