Plic suspect ridicat de la Ambasada Rusiei din Capitală
Publicat de Andrei Borz, 17 februarie 2023, 15:47
Serviciul Român de Informaţii a anunţat că echipele pirotehnice ale instituţiei au ridicat, astăzi, un plic considerat suspect de la Ambasada Rusiei din Bucureşti.
În urma unui control preliminar, plicul considerat suspect a fost ridicat şi transportat în siguranţă în vederea expertizării. Potrivit procedurii, plicul va fi analizat în laboratoare specializate, pentru a fi eliminate toate suspiciunile privitoare la posibile substanţe ce ar putea fi prezente.
În acest caz SRI colaborează cu echipele Ministerului de Interne.