Plenul reunit al Parlamentului a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pe 2024
Publicat de Rotar Mirela, 20 decembrie 2023, 20:15
Au votat ‘pentru’ 299 de parlamentari, iar 82 ‘împotrivă’.
Dezbaterile în plen asupra bugetului de stat au durat aproximativ 7 ore, fiind depuse peste 20.400 de amendamente. Dintre acestea, în comisiile de specialitate şi plen au fost admise 962, iar restul au fost respinse.
Guvernul a aprobat, pe 15 decembrie, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat pentru 2024.
Anul viitor, bugetul României va fi axat pe investiţii în valoare de circa 7% din PIB, precum şi pe o creştere economică de 3,4%, în timp ce deficitul bugetar este estimat la 5% din PIB, arată proiectul.
Tot azi, Parlamentul a votat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. S-au înregistrat 294 de voturi ‘pentru’ şi 84 de voturi ‘împotrivă’.