Plenul Parlamentului reia, în această dimineaţă, dezbaterile asupra bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale
Publicat de Stan Lucian, 20 decembrie 2023, 07:39
Plenul Parlamentului reia, în această dimineaţă, dezbaterile asupra bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor. S-a ajuns în etapa discuţiilor pe articole, după care va urma votul final asupra celor două proiecte.
Aseară, în faţa celor două camere reunite, premierul Marcel Ciolacu a reafirmat că bugetul propus de Cabinetul pe care-l conduce este alcătuit astfel încât să asigure bunăstarea cetăţenilor, întrucât investiţiile vor creşte semnificativ, la fel şi fondurile alocate unor domenii importante, precum sănătatea şi transporturile.
De partea cealaltă, Opoziţia spune că bugetul este nerealist, fără viziune şi – prin urmare – nu asigură dezvoltarea României.
Sursa: RRA