Platoul Cornești din Tg.Mureș, luat cu asalt de turiști

Publicat de radiomures, 4 aprilie 2016, 12:29 / actualizat: 4 aprilie 2016, 13:32
Vremea bună din acest week-end i-a scos din casă pe târgumureșeni, care au vizitat locurile de agrement, în special Platoul Cornești, dar și Complexul Week-end din Tîrgu-Mureș.
Doar la Grădina Zoologică au fost vândute ieri peste 5.000 de bilete, alte 2.000 de intrări fiind înregistrate sâmbătă.
Principalele atracții de anul acesta la Zoo sunt girafele și elefanții, singurele animale de acest fel din țară, precum și leii, puii de tigru și papagalii de talie mare.
Directorul Grădinii Zoologice din Tîrgu-Mureș, Horațiu Gorea:
A fost vreme frumoasă și sâmbătă și duminică. Au început să înflorească tot felul de flori din grădină și nu numai, plus atracția cu animalele frumoase pe care le avem în Grădina Zoologică, multe dintre ele care nu se pot vedea în alte grădini zoologice din România, a scos oamenii din casă. Într-adevăr ieri a fost foarte multă lume. La copii, elevi, studenți și pensionari tarifele au rămas neschimbate, de 3 lei, iar la adulți tariful este de 15 lei. Și acest tarif este mult subvenționat de Primăria Tîrgu-Mureș.”
Pe lângă Grădina Zoologică, noul Parc de Skateboard, pista de alergare și spațiile de joacă pentru copii au fost celelalte atracții de la Platoul Cornești.
Problema turiștilor a fost însă lipsa locurilor de parcare.
Edilii locali au vizitat ieri locul de agrement și au sesizat acest aspect, prin urmare astăzi se va lua în discuție posibilitatea lărgirii parcărilor, spune consilierul personal al primarului din Tîrgu-Mureș, Claudiu Maior:
Ne cerem scuze că locurile de parcare, din păcate, n-au fost suficiente dar la 2.000 de mașini pe care le-am numărat împreună cu domnul primar ieri după-amiaza la ora 16, vă dați seama că este foarte greu să asiguri atâtea locuri de parcare. Cu toate acestea, la prima ședință pe care o avem astăzi se discută efectiv lărgirea parcărilor și trebuie să găsim soluții pentru mărirea locurilor de parcare.”
Sezonul estival s-ar putea deschide mai repede la Platoul Cornești, în data de 16 aprilie, în funcție de finalizarea lucrărilor de modernizare de aici, spune Claudiu Maior:
Noi vom încerca, în ceea ce privește Platoul Cornești, să pornim (sezonul) pe data de 16 aprilie dar poate că nu vom reuși chiar în data de 16 dar rămâne să anunțăm prin mass-media exact data. Cred eu totuși că tg.mureșenii s-au simțit bine pentru că a fost curățenie și lucrurile au fost bine puse la punct, repet cu o mică scăpare în ceea ce privește locurile de parcare dar cred că nimeni nu se aștepta ca 2.500-3.000 de mașini să fie prezente la Platoul Cornești. După data de 1 mai, vom avea autobuz din jumătate în jumătate de oră.”
Târgumureșenii au vizitat în acest week-end și Complexul de Sport și Agrement”Mureșul”. Aici se desfășoară lucrările de igienizare a bazinelor, a spațiilor verzi și a locurilor de joacă, precum și unele reparații curente.
Sezonul estival va fi deschis în data de 1 Mai, ca în fiecare an.
Cristina Bulbescu
Foto: www.zi-de-zi.ro