Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Planul grec de austeritate a fost votat în parlament.

Publicat de radiomures, 29 iunie 2011, 00:00

Adoptarea noului plan este condiţia pusă de instituţiile financiare internaţionale pentru negocierea unui împrumut în valoare de 70 de miliarde de euro.
Planul prevede reducerea salariilor cu 30%, majorarea TVA la 23%, o taxă de solidaritate şi majorarea vârstei de pensionare de la 61 la 65 de ani.
Oficialii de la Bruxelles au avertizat că, fără votarea acestor măsuri, Grecia va intra în încetare de plăţi.
În timp ce se dădea votul în Parlament, mii de greci protestau. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi.
Preşedintele Republicii Elene, Karolos Papoulias, a declarat, la Bucureşti, după întrevederea cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, că este „un adevăr amar” faptul că atât criza Greciei, în mai mare măsură, dar şi cea din România sunt, de fapt, o criză a instituţiilor europene.
Pe de altă parte, preşedintele Greciei s-a declarat convins că până la sfârşitul lunii septembrie România va avea un răspuns pozitiv al Consiliului european privind aderarea la Spaţiul Schengen.
La rândul său, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat că în acest moment se duce un adevărat război cu privire la viitorul Europei.
Sursa: Rador

Memorialul ‘Suflarea vieţii’, la fostul Spital de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID -19 al UMFST Târgu Mureș
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 18:33

Memorialul ‘Suflarea vieţii’, la fostul Spital de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID -19 al UMFST Târgu Mureș

Memorialul ‘Suflarea vieţii’, un monument care simbolizează un arbore în formă de plămâni, a fost inaugurat, astăzi, la...

Memorialul ‘Suflarea vieţii’, la fostul Spital de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID -19 al UMFST Târgu Mureș
ArtBox la Grafitti cu artista Oana Hodade 
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 15:25

ArtBox la Grafitti cu artista Oana Hodade 

La invitația” La Mousson d’été,” autoarea dramatică Oana Hodade a participat, în noiembrie, la o rezidență la...

ArtBox la Grafitti cu artista Oana Hodade 
Roller Coaster Kiss, aparținând Ilincăi Stihi de la Radio România, pe lista scurtă la BBC Best European Audio Drama Awards
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 13:56

Roller Coaster Kiss, aparținând Ilincăi Stihi de la Radio România, pe lista scurtă la BBC Best European Audio Drama Awards

Ilinca Stihi selectează în scenariul radiofonic Roller Coaster Kiss elemente din biografia lui Kurt Cobain, efigie a epocii sale, dar și a...

Roller Coaster Kiss, aparținând Ilincăi Stihi de la Radio România, pe lista scurtă la BBC Best European Audio Drama Awards
Radio România Mureș
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 13:42

Accident cu victimă încarcerată, în apropiere de Miercurea-Ciuc

Potrivit ISU Harghita, în evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și s-a produs între localitățile Bârzava și Nicolești. La locul...

Accident cu victimă încarcerată, în apropiere de Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 13:41

Șofer în stop cardio-respirator, după ce un camion s-a răsturnat în județul Mureș

Pompierii militari mureșeni au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină la un accident rutier produs pe DN 15 E, în localitatea...

Șofer în stop cardio-respirator, după ce un camion s-a răsturnat în județul Mureș
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 11:49

Alertă privind scăpări de gaz, într-o localitate mureșeană

Pompierii militari mureșeni au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină în localitatea Vale, comuna Vărgata, în urma unei...

Alertă privind scăpări de gaz, într-o localitate mureșeană
Eveniment joi, 11 decembrie 2025, 11:24

Academicianul Maya Simionescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UMFST

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș găzduiește azi ceremonia de decernare a...

Academicianul Maya Simionescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UMFST
Eveniment miercuri, 10 decembrie 2025, 20:09

Cele mai bune fotografii înscrise în Concursul Internaţional TransNatura, prezentate la Sfântu Gheorghe

Câteva dintre cele mai frumoase lucrări participante la cea de-a XII-a ediţie a Concursului Internaţional de Fotografie...

Cele mai bune fotografii înscrise în Concursul Internaţional TransNatura, prezentate la Sfântu Gheorghe