Plângere penală împotriva constructorului autostrăzii Orăştie-Sibiu

Publicat de radiomures, 9 noiembrie 2015, 16:40 / actualizat: 10 noiembrie 2015, 8:52
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva constructorului autostrăzii Orăştie-Sibiu, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni printre care înşelăciune şi efectuarea de lucrări neautorizate.
CNADNR se constituie şi parte civilă cu prejudiciul ce urmează a fi stabilit, având în vedere că valoarea contractului a fost de 604 milioane de lei fără TVA, din care 85% Fonduri de Coeziune de la UE şi 15% fonduri de la Bugetul de Stat.
Foto: observator.tv