Planetă făcută din lumini, expusă în Parcul Central din Sfântu Gheorghe

Publicat de Corina Muntean, 30 iulie 2021, 12:51
O instalaţie de lumini cu diametrul de 7 metri, reprezentând planeta Pământ, va fi expusă începând de azi în parcul central din municipiul Sfântu Gheorghe.
Instalația de lumini concepută de un artist britanic are un diamteru de 7 metri și este o replică fidelă a planetei Pământ, creată pe baza imaginilor detaliate de la NASA.
Pe lângă instalația inedită, Primăria Sf.Gheorghe a amenajat mai multe locuri de relaxare. Vizitatorii sunt provocați să parcurgă vârsta municipiului în kilometri cu o bicicletă în tandem pusă la dispoziție de organizatori.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vlad Manolăchescu:
În zona lacului au fost amenajate mai multe spații de relxare, de distracție, cei care vor să admire „Gaia” vor putea să își facă și poze în cadrul unei cabine foto amenajată special cu această ocazie, oamenii vor primi câte o fotografie printată pe loc, amintire despre această instalație. Vor putea să facă și mișcare, în zona lacului am instalat o bicicletă tandem lângă zona lacului, aceasta poate fi utilizată de maxim 3 persoane care trebuie să pedaleze sincron.
În mod simbolic îi provocăm pe vizitatori ca în cele 10 zile cât va fi prezentă instalația în parc să pedaleze 560 de kilometri adică vârsta oficială a municipiului Sf. Gheorghe.
Instalația de lumini „Gaia” va putea fi vizitată până în data de 8 august.
Vlad Todoran