Pîrvulescu: Criza se adânceşte cu demisia preşedintelui Iohannis

Publicat de Stan Lucian, 10 februarie 2025, 15:53
Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că preşedintele Klaus Iohannis nu a mai avut altă alternativă decât să demisioneze, gestul şefului statului adâncind criza şi făcând ca principalii profitori să fie cei de la extrema dreaptă.
El a susţinut că ‘în condiţiile astea, criza se adânceşte cu demisia preşedintelui Iohannis, nu se opreşte aici’.
Klaus Iohannis şi-a anunţat, azi, demisia din funcţia de preşedinte al României. El a menţionat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.
Iohannis a precizat că decizia vine în contextul în care în Parlamentul României s-a pus în mişcare procedura de suspendare a sa din funcţie.
Sursa: AGERPRES